Monotonie

            

          Dincolo de monotonia noptii, pleoapele-mi obosite nu reusesc sa deosebeasca catusi de putin din toata valtoarea asta de negru ce s-a lasat atat de autoritar deasupra lor inca de pe la orele sapte. Gustul dulce-amarui ce-mi staruie in narile inflamate ma confunda inca si mai rau… Intr-un spatiu doar al meu, intr-un timp fara masura, intr-un tunel ce sparge orasul in malul stang si malul drept, o pereche de picioare schiloade, impleticite de slabiciunea lor ma poarta dintr-un capat in altul, asemeni unei sperietori de oameni menita sa-i trimita fugind la mama lor chiar si pe cei mai temerari dintre stimabilii cetateni ce bat trotuarele la ceasul asta al noptii. Felinarele imi evita privirea, pisicile urla, canalele mustesc intr-un abur in care se sterg pe rand formele caselor, piatra si sunetul unei perechi de tocuri cui pe care pot sa jur ca i-am auzit cum au facut dreapta la intersectia cu cladirea primariei. Am mers fara rost … nu m-am pierdut dar am ocolit aceleasi case, aceleasi alei de prea multe ori si acum m-am plictisit de ele. Starea asta de oboseala ce respira prin aceeasi pori ca si mine o simt grea si nehotarata. Este placuta nu zic nu dar in moalele ei simt ca as putea sa ma adancesc mai mult si imi este frica.

       Este inca noapte. Incerc sa evit gandul asta si ma adapostesc la gura unui cazan in care trei barbati complet necunoscuti ard gunoaie ca sa se incalzeasca. In aer se strecoara incet o senzatie uleioasa de angoasa, de asteptare ... Cei trei privesc direct in flacarile palide ale focului de la miezul noptii si hipnotizati, mi se pare ca se metamorfozeaza de la secunda la secunda in statui de ceara ce apoi se topesc dintr-unul in altul si vor lasa urme greu de spalat pe cimentul de a adoua zi. Ii invidiez dar imediat imi dau seama ca pentru cainele schilod ce tocmai trece pe langa rugul nostru de cazan, cele 3 figuri de ceara si eu suntem identice. In total patru barbati decojiti de zilele in care aveam forma, incapabili sa mai excitam salbaticiuni in fusta si dresuri. Cainele cel roscat cu piciorul din spate rupt si tarsit in urma ca un ciot se opinti in fata noastra si dupa cateva clipe in care si noi si animaul ne priveam incercand sa ne imaginam cum ar fi sa fim in pielea celuilalt, se aseza in fata cazanului privind la fel de pierdut in flacari ca si colegii mei. Buzele imi ard de sete si ma surprind cum inghit in sec la ideea ca as putea stoarce cainele ala rosiatic intr-un pahar si i-as bea sangele proaspat oxigenat cu doua cuburi de gheata. Gatul imi tresalta si limba mi se plimba prin gura agitata, asteptand parca prima picatura sa se prelinga lung pe ea. Inghit inca o data, de data asta lung si zgomotos ca si cand ar fi fost un pumn de apa rece de izvor si acum ... acum stiu sigur ca sunt gol, ramas fara sange. Asa se intampla cand il consumi pe tot deodata, prea mult, prea repede ...

       Daca mi-am imaginat vreodata ca o sa parasesc in fiecare seara cu indarjire patul conjugal si o sa dau foc la cazane alaturi de indivizi fantomatici si caini rosii – nu. Cum as fi putut? Boala era veche dar simptomele au aparut pe parcurs ca atunci cand te musca un tantar mai mic: azi o buba, maine doua, poimaine trei ... incet incet pana te suge cu totul si ramai o carcasa ce tanjeste ca un prunc la tata mamei sa se incalzeasca. Cu un cutit de bucatarie imi inchipui ca tai bucata aia canceroasa din mine care trebuie in fiecare zi sa se intoarca intre patru pereti, intre doua coapse al caror nume am incetat sa-l mai pronunt de mult. Fata ei, mirosul ei, au capatat un nume de serie ... sotia. Tot ce avea sens in ea, tot ce era ascuns si innebunit eu cautam cu lacomie in noptile lungi de agonie legat in trupul ei, totul s-a diluat repede intr-o apa statuta, pusa la fiert de mintea ei ratacita in care eu si tot ce se petrece in afara celor 4 pereti albi, nu mai avem loc.

           O sticla cu un continut neclar trece din mana de ceara in mana de ceara pana ce isi face loc si in palma mea. Ii scot dopul si ma scufund in ea. Prin lichidul amarui ce in alunecarea lui in adancuri parjoleste tot, vad catelul rosu venit la picioarele mele. Ochii inveliti intr-o pielita sangerie ii lucesc straniu in cap in timp ce eu ma inec cu caltii grosi de blana ce ii cad pe manecile de la pantalon duse dintr-o parte in alta de vant. Ma uit la el ca si cand e o parte din mine. Partea aia bolnava, taiata ... dar nu e. O simt grea si vie pulsand la fel de dureros in mine. E timpul sa plec.

         Pe malul drept al orasului imi croiesc drum cu greu printre malurile intortocheate ale unei mintii spalate cu posirca amaruie si fum gros de gunoi ars. Casa unei profesioniste intre ale amorului trebuie sa fie pe undeva pe aici. Grabesc pasul dar si cainele rosu cu piciorul ciot este atent si ma urmeaza, mereu cu trei pasi in urma. La un interval anume, vegheate in liniste de felinarele pe jumatate stinse, umbra mea si umbra lui se unesc si apoi se scurg una din cealalta, repetand la infinit acea operatie pe care eu nu sunt in stare sa o fac. Si el e acolo, intreg, nu il doare si chiar daca l-ar durea tot dupa mine ar veni pentru ca miroase carnea din care s-a nascut. Sprijinit de poarta de metal din care se desfac zeci de felii groase de rugina astept ca matroana sa-mi deschida usa si sa ma pofteasca ca de obicei inauntru. O palnie de lumina galbuie scapa din pragul usii ce se deschide cu un harjait ascutit. Cainele rosu se opreste. Femeia din capul scarilor lasa sa-i scape un ranjet schimonosit pe fata dupa care ridicandu-si fusta pana in dreptul buricului imi face semn sa urc. Respir adanc si aerul ce imi inunda plamanii ma imbata. Este doza zilnica de uitare si ca un drog perfect ce imi paralizeaza corpul de la gat in jos, isi face si de aceasta data efectul. Cand sunt aici visez ca viata dintre cei patru pereti este doar o inchipuire meschina de care nu pot sa scap pentru ca beau cam mult si sunt o fire depresiva. Visez cum ca femeia dintre cei patru pereti este de fapt o planta intr-un ghiveci care ma priveste insistent in fiecare dimineata din balconul vecinei. Visez ... cum ca animalul cu blana rosie si un picior ciot pe care matroana l-a lovit cu parul in cap inainte de a intra eu in casa o sa ma astepte sa plecam impreuna ...