Deschidea si inchidea ochii la intervale egale verificand riguros limbile ceasului ce i se pareau ca ramasesera impietrite intr-o pozitie mult prea nefireasca pentru un ceas. Era fix. Daca lua autobuzul pana la Guang Don si apoi pe jos pe langa iarmarocul pentru turisti ar fi ajuns la templu in mai putin de o jumatate de ora. Timp avea. Bilet avea. Avea chiar convingerea ca valurile ce curatau malul de nisip rosteau un ticait aparte. Il asculta si fixand cu privirea clanta ruginita a usii de la intrare, recita in minte tot ce urma sa faca. Se intreba ce versuri erau astea de i se scurgeau amarui in gat si topeau incet vocea ce sigur nu mai era a ei? Cu vocea ei a chemat un taxi atunci cand a iesit din aeroport, cu ea i-a multumit receptionistei de la hotel, cu vocea aceea, prima, l-a primit in bratele ei goale si i-a soptit printre broboane ca il doreste… Continuand sa priveasca clanta cu aceeasi intensitate ridica receptorul telefonului, apasa tasta 9 si apoi cu o alta voce intreba cat este ceasul. Sase si cinci veni raspunsul usor nesigur. Inchise. Cele 2 picioare de culoarea hartiei intinse pe pat asteptau comanda de ridicare. Intinse mana si le mangaie bland asa cum ar fi mangaiat doua papusi reci de portelan. Mama le alinta pe fete… Mana aluneca paralizata pe fata porilor, ii dezmierda blanda pe toti si le povestea de drum. In miscare, le simtea ca si cum erau picioare facute din carne vie, slefuite metodic in smirghel. O dureau si sunau a rogojina goala,. Pas cu pas, clanta, icoana amneziei din ceasurile diminetii era mai mare, mai aproape. Isi inclesta degetele subtiri, livide in jurul capatanii ei si o intoarse. Era in sfarsit afara.
Mecanic, pasii isi urmau linia trasata cu o noapte in urma. Erau sclavii unei minti incetosate, impleticita in gramezile de gunoi gazduite cu grija in buza trotuarului. Mormane cu miros putred, de nu mai am nevoie, este vechi, s-a stricat, expirat, expirat, nu mai e bun, nu se mai poarta, a murit !! ... si apoi turnurile insurubate ale templului Phai-nguern se vedeau deja in departare; prea fericite culmi ale unei lumi cufundate din nastere in pamant colorat cu vopseluri pestrite si ros pe la colturi de sobolani. Norul de fum atarna ca o cortina din panza neagra, despartind lighioanele zgomotoase si drumurile lor du-te vino de rugul ce ardea mocnit sub atenta supraveghere a calugarilor zbarciti de greutatea masiva a sutrelor citite. Tremurand isi inclesta pumnii la piept imaginandu-si cum sunt aruncate lemnele pe foc, cum rugul lor o sa le mestece si o sa le scuipe in vant, departe de ea …
Ca dintr-un musuroi de furnici, privea cum in jurul ei masinile curgeau in siruri impenetrabile, linii si cercuri, viraje si turnante, fluieraturi si injuraturi si vacarm gros in care isi dilua slabita senzatia de voma pe care i-o dadea orasul. Toti oamenii aia cu pielea de culoarea pamantului se crosetau adormiti intr-o panza de paianjen vie ce isi intindea infometata marginile si ameninta sa ii taie in curand si ultimul cordon ombilical. Ca sa se asigure ca nu i se va intampla nimic inchise ochii si pasi in linie dreapta pana ce ajunse pe trotuarul in care se varsau in valuri spalacite muncitorii din cartierul cu vopsitoria. Bucati de material gros le prindeau ca intr-o menghina capetele de diferite marimi si forme si ea credea ca oamenii aceia sunt cu adevarat cei iluminati. Se apleca in fata lor ...
Telefonul din buzunar suna de ceva vreme cand in sfarsit il observa si isi aduna destula forta ca sa-i raspunda. Vocea lui grabita o intreba daca a terminat. Ii spuse ca nu. Sa nu isi faca griji, lucrurile astea se intampla, e tanara, o sa isi revina repede. Ingana in semn de raspuns. Sa se tina de planul lor si totul o sa fie bine. O sa vina el dupa ce termina sa o ia cu o masina si o lasa direct la aeroport. Sa nu uite sa-si schimbe hainele. Da? Da.
273 de trepte. Construit pe vremea cand oamenii abia invatau sa urce si sa coboare pe scari catre Nirvana, templul era piatra cat vezi cu ochii. Solid, comandat incapator de marele Buddha pentru alti zeci de Buddha mai mici dar tot la fel de burtosi, ce stateau acum in fata ei urmarindu-i pasii pe sub pleoapele lor din metal batut. In timp ce urca scarile una cate una isi simtea inima ca incepe sa bata din nou. In ritmuri de un’ doi un’ doi un drum alb si lung se deschidea in urma ei. Si nu avea cum sa nu-si intoarca privirea. Si nu avea cum sa nu se priveasca! ... Luna a 6-a, trimestrul 2. Nu ar fi trebuit sa se cunoasca prea mult dar la ea se vedea bine. Mai avea de facut un singur transport si dupa aceea se oprea. Stia ca trebuie sa stranga ceva ca sa se descurce macar o perioada pana ce primeste vesti de la ... omul cu care trebuia sa se intalneasca in fata statiei de microbuz nu a mai venit. A asteptat pe banca din fata patru ore, nu s-a miscat de acolo! Apoi a venit o patrula si s-a speriat .... era sange peste tot si s-a speriat si mai rau. Curgea si nu stia cum sa-l opreasca; vinisoare dureroase se transformau in vene si apoi in artere din care sangele ei bolnav tipa dezorientat. Printre respiratiile intre-taiate a scapat din camera in hol unde a fost in stare sa se si prabuseasca ... el a adus moasa ...el i-a spus ce si cum ... iar printre mustele ce planau moale in aer veni pe lume si plodul. Tacut a ramas cuminte asezat pe punga de plastic in care ea a cumparat paine cu o zi in urma ... ca sa fie bine trebuie dus la templu, il impacheteaza calugarii, stiu ei ce sa faca; acolo nu pun intrebari ... trimite fata ...
Impaunat intr-o roba ceremoniala galbena calugarul de la poarta ii privi pruncul mort din brate si intelese ca venise pentru arderile de vineri. Ii facu semn catre cei doi barbati imbracati in alb ce pregateau trupurile pentru ceremonie. Trebuia sa astepte totusi la coada, mai erau doua femei inecate la inceputul saptamanii si abia acum le terminau. Cu copilul in brate, astepta tacuta pana ce ii veni randul.
Prin perdeau proaspata de fum avionul ei rula pe pista pentru decolare. Cufundata in scaunul din randul 2 nefumatori, isi controla atenta bagajul cu praf alb de sub camasa. In Indonezia e mult praf, o sa-ti placa i-au zis la plecare. In nari inca ii mai pulsau cele cateva grame. Maine e sambata Anne ! isi spuse si adormi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu