Scuipand tacticos in palme si frecandu-le apoi in semn de multumire isi aseza scaunul in dreptul geamului ce nu era cu mult mai mare decat o poza de buletin. Si apoi, la fel ca in orice alta zi, intr-un sunet ce aducea nefiresc de mult cu un miorlait rupt de pisica se puse la panda. Scaunul inca tremura nevrotic sub greutatea lui cand el era deja vizibil iritat de una dintre petele acelea permanente de pe sticla ce acoperea insistenta cimentul si oamenii de jos. In semn de protest inspira si expira zgomotos la intervale din ce in ce mai mari dar cum pozitionarea subiectilor in cadranul geamului nu se schimba si imagini multe se pierdeau astfel, isi schimonosea corpul intr-o serie de pozitii stranse ce ii legau mainile de piept, de barbie, de buzele carnoase ce bolboroseau de capul lor incontinuu, fara voce, doar cu un dus ocazional de scuipat pe cracul drept de la pantalon. Nu mai era ce a fost o data. O stia si el, o stia si geamul ala imposibil, ce nu parea sa fie intimidat in nici un fel de domnul fost general. Acum in rezerva. Fara sa se lase convins insa de micimea situatiei continua sa priveasca. Ochii supti in cearcane mari sub forma unor gogosi vinetii priveau inainte si nu se mai saturau. Treceau prin sticla si prin aerul de toamna si se asezau cuminti, neasteptat de timizi pe banca din fata tutungeriei. Inghesuiti in vietile lor cotidiene, oamenii intrau si ieseau grabiti din tutungerie cautand urmatorul fum, asteptand urmatoarea tigara, visand la tutunul imbracat in foite subtiri ce avea sa arda pe rugul unor buze mult prea blazate ca sa le mai pese. Si treceau stimabilii pe langa banca dar nici unul nu-i facea favorul. Gri si spalaciti in ultimile zile ale lui septembrie fumau cu pofta tutunul ce calatorise mult mai mult decat orice ar fi putut visa ei intr-o viata. Ofta adanc si continua sa astepte. Pe la orele 2 monotonia intrarii si iesirii a fost sparta de vanzatoarea iesita la masa. Usa inchisa, tutungerie inchisa, un „revin in 20 de minute” foarte ambiguu si oameni ce nu citesc biletele dar dintr-un instinct carnal se aseaza la cozi ca si cand ar fi cel mai firesc lucru din lume. Banca se umple de lume si ochii se vad nevoiti sa se ridice. Erau 3 acolo: doi barbati imbracati in negru si o femeie cu o blana mare de vulpe incovrigata in jurul gatului. Intra in scena ciobul. Metoda aplicata este simpla. Se ridica ciobul curatat in prealabil, se pozitioneaza frontal cu geamul, se cauta prin miscari usoare stanga dreapta o sursa de lumina si repetand aceleasi miscari se incearca trimiterea unei raze direct in lentila de la ochelar. Este considerata o incercare reusita daca subiectul este vizibil deranjat. Si este. Barbatul 1 imbracat in negru incearca o manevra de evitare simpla schimband pozitia, angajandu-se in conversatie cu barbatul 2 imbracat in negru. Ranjind infundat dar precis domnul general continua atacul.
Intr-o dupa-amiaza ce ar fi trebuit sa treaca pur si simplu fara complicatii sau evenimente de nici un fel, intre mansarda spitalului de boli mintale Nicolae Buzescu si banca doi de pe trotuarul cu tutungeria se intampla un schimb ciudat de fasciculi si nervi ce treceau ca un curent intermintent din barbat in femeie in barbat. Si generalul dadea si dadea ca apoi nadusit de focul continuu al luptelor sa strige: Piua!
bine scris:)
RăspundețiȘtergeremultumesc
RăspundețiȘtergere